Capacitatea elevilor cu dizabilităţi de a se putea exprima artistic poate fi considerată ca un prim pas spre manifestarea lor, care înlesneşte o comunicare vie, directă, impresionantă şi personală cu viaţa. Dansul, ca punte de comunicare între elevii cu dizabilităţi şi elevii şcolilor de masă, înlesneşte integrarea socială a acestora şi tratarea de la egal la egal a elevilor cu CES fără a-i eticheta, înţelegând că fiecare persoană are propria ei individualitate, propriile nevoi.
